Copiii pierd șapte minute de somn pentru fiecare oră petrecută în fața televizorului

Copiii pierd șapte minute de somn pentru fiecare oră petrecută în fața televizorului
Publicat: 23/04/2014, 15:56

Cercetătorii de la spitalul de pediatrie MassGeneral Hospital for Children și de la Școala de sănătate publică de la Harvard au studiat peste 1.800 de copii cu vârsta cuprinsă între șase luni și opt ani, descoperind că acei copii care aveau televizor în dormitor dormeau mai puțin decât ceilalți.

Participanții la studiu – atât copiii, cât și mamele acestora – au fost integrați în Project Viva, o cercetare pe termen lung a efectelor asupra sănătății cauzate de o serie de factori, în timpul sarcinii și după naștere.

Studiul a analizat informațiile raportate de mame ale căror copii aveau șase luni în momentul începerii studiului, o dată pe an, până când aceștia au împlinit vârsta de șapte ani.

Informațiile cuprindeau detalii despre timpul petrecut de copii într-o cameră în care televizorul era pornit și despre timpul petrecut de copiii mai mari în fața televizorului. De asemenea, studiul prezenta informații despre copiii cu vârsta mai ales între patru și șapte ani, care dormeau într-o cameră cu televizor, și despre orele de somn zilnice ale acestora.

Studiul oamenilor de știință americani este primul care a cercetat efectele prezenței televizorului în dormitorul copiilor pentru o perioadă lungă de timp.

Autorii studiului au observat că rezultatele acestuia sprijină alte studii anterioare, care au descoperit că atât privitul la televizor, cât și prezența acestuia în dormitorul copiilor reduc timpul de somn total.

Cercetătorii americani au afirmat că reducerea timpului de somn total are efecte negative asupra stării de sănătate fizice și mentale a copiilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...